CERE OFERTĂ
Parcul Herăstrău la doar 5 minute
Grădină privată de 3000mp
Smart Home integrat
Încălzire prin pardoseală
Stații de încărcare mașini electrice
O discuție cu Ana Maria Cioclei la o cafea, la biroul de vânzări

Cum au fost ultimele trei luni?

S-a vorbit mult despre ultimele trei luni, despre noua normalitate, despre cum ne-a schimbat această pandemie stilul de viață și prioritățile. Unii au resimțit-o ca pe un maraton, alții ca o pe luptă, mulți dintre noi ca pe o călătorie. În tot timpul acesta noi, cei din echipa Cordia, ne-am mutat biroul acasă sau am lucrat pe șantier. Am încercat să ne menținem ritualul zilnic, ne-am concentrat pe activitatea pe follow-up și pe alte activități pe care le-am putut desfășura on-line, iar întâlnirile virtuale cu întreaga echipă au fost nelipsite. Ne-am bucurat și de timpul petrecut împreună cu familiile noastre, am fost alături de copiii noștri în școala virtuală, ne-am apucat de curățenia generală, unii au făcut webinarii și cursuri, unii au făcut sport, alții au trimis sugestii de filme și cărți. Am fost ca mulți dintre voi. Și, din casele noastre, ne-am auzit cu toții din stradă, am întors capetele celor care ieșeau afară la plimbare cu animalul de companie sau pentru un drum rapid la piață. Casele au devenit vii, balcoanele îngrijite și colorate, apartamentele luminoase și vesele.                                                                                                                                              

Au mai fost persoane interesate de achiziția de apartamente în această perioadă?                  

În discuțiile telefonice cu clienții sau în întâlnirile virtuale am trăit o emoție uriașă. Mulți clienți ne-au  contactat după ce au căutat apartamente mai mari, la parter cu acces direct la grădină, la etaj cu acces la terasă mare, apartamente sau duplexuri cu vedere spre Parcul Herăstrău. Noi avem peste 30 de configurații de apartamente, multe dintre ele au și camere gândite, încă de dinainte de începerea pandemiei, ca spațiu de lucru sau zonă de relaxare. Pe 18 mai ne-am întors la birou și am întâmpinat clienții, cu care am discutat în această perioadă, aici.

Ne place să lucrăm de acasă, dar jobul nostru se poate face mai bine în cadrul discuțiilor one to one, desigur cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță. Cred într-un echilibru între a lucra de acasă și a lucra de la birou.

Ați făcut schimbări în birou?

Din perspectiva amenajării și împărțirii spațiului, nu a fost nevoie de schimbări în noul context, pentru că biroul nostru a fost gândit de echipa Except ca un mix între două funcțiuni – zona de birou, unde ne desfășurăm noi activitatea și zona de conversații. Astfel, doar un reprezentant intră în contact cu clientul sau clienții care vin la o întâlnire. În plus, am pus afișe informative, am poziționat produse suplimentare pentru igiena mâinilor și punem la dispoziția vizitatorilor echipamente de protecție, precum măști și mănuși, pentru a respecta toate regulile impuse de situația în care ne aflăm în prezent.

Cordia România, parte a grupului Futureal și dezvoltatorul proiectului Parcului20, mizează cu precădere pe calitatea spațiului construit și finisaje de calitate, pe oferirea unor locuințe compartimentate eficient, pe spații verzi, dar și pe o comunitate cu principii comune de viață. De altfel, acesta a fost și brieful amenajării.

La fel ca întregul ansamblu rezidențial, și biroul se mândrește cu apropierea de parc, prin urmare veți observa încă de la intrare un panou vegetal natural și foarte multe plante naturale. Biroul nostru de vânzări este ca un mood board al Parcului20!

Am citit pe facebook că folosiți VR pentru prezentările de apartamente. Cum reacționează clienții?

Previziunile specialiștilor arată că tehnologiile de realitate augmentată și virtuală vor fi adoptate, în diferite măsuri, de peste 70% dintre companii până la finalul anului 2022. Noi ne-am numărat printre pionierii utilizării în România a acestei tehnologii, iar în perioada de început a proiectului prezentările VR au fost foarte utile pentru clienți, pentru că puteau vedea cum vor arăta apartamentele din Parcului20, puteau păși, în mod virtual, în apartamente. Acum, când lucrăm deja la fațada și finisajele primei faze a proiectului, care va fi gata în luna septembrie a acestui an, mulți dintre vizitatori vor să viziteze șantierul. În curând vom inaugura și apartamentele-showroom, astfel încât cei interesați să-și poată da seama cum va fi să locuiască în Parcului20.

La ce vă așteptați în continuare?

Ne așteptăm ca lucrurile să revină la un ritm similar cu cel de dinaintea acestei pandemii. Echipa noastră de consultanți așteaptă vizitatorii, în biroul de vânzări Parcului20 din Bulevardul expoziției nr. 2, cu informații despre toate detaliile proiectului, într-o manieră interactivă cu filme, randări, planuri, simulări și mostre de materiale.

Vă așteptăm cu drag!

Contact

Abia așteptăm să ne vedem!

Ne-am reîntors la birou! Suntem disponibili și răspundem tuturor solicitărilor dumneavoastră. Vizionările se pot realiza cu programare telefonică și cu respectarea regulilor de igienă, prevenție și protecție, recomandate de autorități.

Adresa birou de vânzări

  • 075 777 55 11
  • 031 069 97 40
  • Bulevardul Expoziției Nr.2, Sector 1, București, Romania
  • Luni - Vineri: 10:00 - 19:00

Sâmbată: 10:00 - 14:00

Pentru detalii suplimentare legate de posibilitatea achiziționării unui apartament în cadrul proiectului, avantajele locuirii, stadiul contrucției sau oferta lunii vă rugăm să ne scrieți completând formularul din partea dreaptă.


Vezi locația
Completează câmpurile de mai jos și un coleg te va contacta pentru stabilirea unei vizite.

Sunt de acord ca datele mele cu caracter personal să fie prelucrate de Cordia România pentru a-mi trimite informații cu privire la ofertele imobiliare.

×
Completează câmpurile de mai jos și un coleg te va contacta pentru stabilirea unei vizite.

Sunt de acord ca datele mele cu caracter personal să fie prelucrate de Cordia România pentru a-mi trimite informații cu privire la ofertele imobiliare.